Nebunie mare la finala campionatului naţional de juniori mari, disputată la Buftea, între Dinamo şi Viitorul Constanţa.
Peste 3.000 de oameni au venit să asiste la partidă, fiind nevoie ca o parte dintre ei să stea în spatele celor două porţi. Meciul a fost câştigat de Viitorul cu 1-0, prin golul lui Târnovan, înscris în minutul 82, victoria constănţenilor fiind meritată, deoarece ei au dominat partida, ajutaţi şi de aportul celor opt fotbalişti care deja au debutat în Liga I.
Galeria lui Dinamo s-a răfuit cu Gică Hagi, pe care l-a înjurat şi împotriva căruia a pus un banner: “Aşa rege, aşa fotbal”, a fost dedicaţia făcută lui Hagi, aluzie la meciul Steaua – Viitorul 2-5, bănuit că ar fi fost blat. Supărat, Hagi nici n-a mai stat la festivitatea de premiere, plecând val-vârtej, flancat de forţele de ordine..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu