Nicuşor Stanciu merge să dea probe la Celtic Glasgow după ce, deşi dorit de VfB Stuttgart, nu s-a transferat pentru că Unirea Alba Iulia nu vrea să-l vândă cu mai puţin de 500.000 de euro
Vlad Ignat şi Nicuşor Stanciu sunt doi dintre cei mai talentaţi fotbalişti din noua generaţie, jucători de naţională, gata să plece în străinătate la prima ofertă reală. Pentru că joacă la Unirea Alba Iulia, un club aproape de faliment, transferul lor reprezintă o "gură de oxigen" pentru toată lumea, dar în special pentru ei.
"Dacă nu ar fi existat aceste oferte, pentru că în afară de cea de la Celtic eu am dat deja probe la Nottingham şi o să revin acolo, probabil că mi-ar fi plăcut să joc la o echipă mai mare din România", a spus, pentru gândul, Vlad Ignat, "dar atâta timp cât mă pot transfera în străinătate îmi doresc acest lucru. Chiar şi cei de la club speră să mă transfer pentru că şi lor le-ar fi mai bine. În România nu ar putea obţine prea mulţi bani pentru mine".
Iar spusele lui Vlad sunt întărite de Nicuşor Stanciu, cu care va pleca pe 11 ianuarie în Scoţia, pentru a da probe la Celtic Glasgow. "O să stăm acolo o săptămână, în probe, şi, sincer să fiu, sper să nu mă mai întorc în România. Îmi doresc tare mult să mă transfer, mai ales că ,până acum am mai avut ocazia, dar nu m-au lăsat cei de la club". Stanciu, unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi din România, deşi are doar 19 ani, a fost aproape de un transfer în Germania, la VfB Stuttgart, dar nu s-a concretizat nimic pentru că Unirea Alba Iulia a cerut prea mulţi bani.
"Cei de la club au vrut 500.000 de euro pentru a-mi da drumul, iar cei de la Stuttgart au considerat că este o sumă prea mare", explică Nicuşor Stanciu, care speră ca măcar acum să se transfere: "Acum, sincer să fiu, sper să-i impresionez pe cei de la Celtic şi să vrea să mă transfere, dar şi ca cei de la Unirea să mai lase din preţ. Mi se pare că se cer prea mulţi bani pentru mine, mai ales că nu prea am jucat în ultima vreme şi poate că ar trebui să ceară mai puţin.
Mai ales că situaţia la club este destul de proastă în acest moment şi eu cred că au nevoie de bani". Dacă nu va fi să se transfere la Celtic, Nicuşor îşi doreşte ca viitorul său club să fie tot unul din străinătate, chiar dacă nu duce lipsă de oferte şi din România. "Nu spun că s-au înghesuit cluburile din România să mă transfere, dar ştiu că au fost discuţii cu Dinamo, însă nu s-au înţeles la preţ, şi mai ştiu şi că Academia Gheorghe Hagi a făcut o ofertă, dar nu s-a concretizat nimic"
"Granzii" Europei ne vânează talentele
Dacă Ignat şi Stanciu se vor transfera în Scoţia, rămâne de văzut. Cert este că fotbalul românesc încă propune tineri talentaţi pe care, din păcate, şi-i permit doar "bogaţii" Europei. Nu mai târziu de acum o săptămână s-a scris că Laurenţiu Brănescu, portarul de 1,92 m la doar 16 ani, o "vedetă" în Râmnicu Vâlcea, este dorit de Liverpool, Chelsea şi Juventus.
"Granzii" Europei ne vânează talentele
Dacă Ignat şi Stanciu se vor transfera în Scoţia, rămâne de văzut. Cert este că fotbalul românesc încă propune tineri talentaţi pe care, din păcate, şi-i permit doar "bogaţii" Europei. Nu mai târziu de acum o săptămână s-a scris că Laurenţiu Brănescu, portarul de 1,92 m la doar 16 ani, o "vedetă" în Râmnicu Vâlcea, este dorit de Liverpool, Chelsea şi Juventus.
Presa italiană scria acum o săptămână că "Bătrâna Doamnă" este dispusă să plătească, în luna ianuarie, suma de 900.000 de euro pentru achiziţionarea portarului echipei CSM Râmnicu Vâlcea, un portar observat şi de cluburi precum Liverpool şi Chelsea. Într-un articol al celor de la calciomercato.com intitulat "Juventus l-a găsit pe noul Buffon", sursa citată notează că, deşi de serviciile românului sunt interesate mari cluburi europene, gruparea italiană se află într-o poziţie privilegiată: "Are numai 16 ani, însă asupra tânărului român Laurenţiu Brănescu s-a declanşat o licitaţie de dimensiuni europene.
Joacă la modesta echipă CSM Râmnicu Vâlcea (Liga a II-a), însă acest lucru nu a împiedicat cluburi precum Juventus, Liverpool şi Chelsea să-l observe şi să-i treacă numele pe listele lor de transferuri. Potrivit site-ului Tribal Football, clubul Juventus are o poziţie privilegiată în cursa pentru portar.
O ofertă de 900.000 de euro ar putea fi pregătită în ianuarie: 75 la sută la momentul semnării contractului şi 25 la sută la debutul la prima echipă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu