Federaţia Română de Fotbal a anunţat cu puţin timp în urmă programul primei etape a Cupei României, ediţia 2013-2014, faza naţională. Echipele ilfovene au intrat în număr destul de mare în această rundă a competiţiei, însă cea mai norocoasă a fost de departe câştigătoarea Cupei României pe judeţ, echipa CS Popeşti Leordeni. Conform ţintarului, vicecampioana Ligii a IV-a a primit ca adversar pe Rapid II Bucureşti, echipă retrasă din campionat şi, în aceste condiţii, ilfovenii sunt calificaţi direct în turul al doilea.
Cele mai proaste repartizări au primit Tunariul, care va juca cu puternica echipă prahoveană Petrolistul Boldeşti, dar şi Viitorul Domneşti (dacă mai e cineva pe acolo), care a fost împerecheată cu nou promovata în Liga a III-a Conpet Cireşu din Brăila.
Afumaţiul a primit un adversar dificil şi o deplasare lungă, fiind trimis să joace acasă la buzoienii de la Voinţa Lanuri. Nici Chiajna II nu a nimerit bine, primind ca adversar pe campionii Giurgiului, FC Bolintin Malu Spart. În schimb, noua echipă a Voluntariului, cu Iencsi pe bancă, va juca cu reprezentanta Călăraşiului, Dunărea Ciocăneşti.
Ar mai fi de spus că echipa bucureşteană Ilie Oană, care îşi joacă meciurile de acasă la Jilava, are un meci relativ uşor, cu satelitul Sportului Studenţesc.
Toate echipele de Liga a III-a sunt programate să joace în deplasare, meciurile urmând a se disputa pe data de 17 iulie, de la ora 17:30.

Iată programul complet al primului tur:
1. CS Performanţa Alba Iulia (AB) – CS Jiul Petroşani (HD) – Nu se dispută
2. CS Gloria CTP Arad (AR) – CS Vladimirescu (AR) – Telecom – Arad
3. CS Sporting Piteşti (AG) – SCM Argeş Piteşti 2012 (AG) – Municipal – Curtea de Argeş/Argeş
4. SC Bacău 2 (BC) – CS Aerostar Bacău (BC) – Lucreţiu Avram – Bacău
5. FC Hidişelul de Sus (BH) – CS Naţional Sebiş (AR) – Comunal – Hidişelul/Bihor
6. ACS Viitorul Lechinţa (BN) – FCM Turda (CJ) – Nu se dispută
7. CS Luceafărul Mihai Eminescu (BT) – CS Ştiinţa Miroslava (IS) – Comunal – Ipoteşti/Botoşani
8. FC Braşov 2 (BV) – ACS Civitas Făgăraş (BV) – ICIM – Braşov
9. CS Conpet Cireşu (BR) – CS Viitorul Domneşti (IF) – Comunal – Cireşu/Brăila
10. Voinţa Lanurile (BZ) – CS Afumaţi (IF) – Comunal – Lanurile/Buzău
11. AS Voinţa Lupac (CS) – CS Autocatania Caransebeş (CS) – Comunal – Lupac/Caraş-Severin
12. AS Dunărea Ciocăneşti (CL) – CS Voluntari (IF) – Comunal – Ciocăneşti/Călăraşi
13. AS Vulturii Vultureni (CJ) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj (CJ) – Comunal – Vultureni/Cluj
14. AS Danubius Rasova (CT) – AFC Rapid Feteşti (IL) – Comunal – Rasova/Constanţa
15. ACS FC Păpăuţi (CV) – CS Conpet Ploieşti (PH) – Comunal – Păpăuţi/Covansa
16. AS Voinţa Pietroşiţa (DB) – FCM Târgovişte (DB) – Comunal – Pietroşiţa/Dâmboviţa
17. AS Podari (DJ) – AS ASRA Apa Craiova (DJ) – Comunal – Podari/Dolj
18. CS Sporting Lieşti (GL) – CSM Focşani (VN) – Comunal – Lieşti/Galaţi
19. FC Bolintin Vale Malu Spart (GR) – FC Concordia Chiajna II (IF) – Orăşenesc – Bolintin Vale/Giurgiu
20. AS Ştiinţa Turceni (GJ) – FC Pandurii Târgu Jiu 2 (GJ) – Orăşenesc – Turceni/Gorj
21. FC Csikszereda Miercurea Ciuc (HR) – FC Zagon (CV) – Municipal – Miercurea Ciuc/Harghita
22. AS Armata Aurul Brad (HD) – CS Vulturii Lugoj (TM) – Aurul – Brad/Hunedoara
23. CS Voinţa Cocora (IL) – CS Victoria Chirnogi (CL) – Comunal – Cocora/Ialomiţa
24. CS Rapid Dumeşti (IS) – SC FC Ceahlăul 2 Piatra Neamţ (NT) – Comunal – Dumeşti/Iaşi
25. AS Popeşti Leordeni (IF) – SC FC Rapid 2 Bucureşti (B) – Nu se dispută
26. AS Avântul Bârsana (MM) – CS Plimob Sighetul Marmaţiei (MM) – Central – Bârsana/Maramureş
27. CS Baia de Aramă (MH) – CS Muncitorul Reşiţa (CS) – Orăşenesc – Baia de Aramă/Mehedinţi
28. ACS Miercurea Nirajului (MS) – FCM Avântul Reghin (MS) – Comunal – Miercurea Nirajului/Mureş
29. FC Cetatea Târgu Neamţ (NT) – SCM Petrotub Roman (NT) – Cetate – Târgu Neamţ/Neamţ
30. AS Inter Markus Slatina (OT) – CS Vişina Nouă (OT) – Comunal – Coteana/Olt
31. CS Petrolistul Boldeşti (PH) – CS Tunari (IF) – Viorel Mateianu – Boldeşti/Prahova
32. AS Tâlna Oraşul Nou (SM) – CS Europa Alba Iulia (AR) – Comunal – Oraşul Nou/Satu Mare
33. CS Barcău Nuşfalău (SJ) – FC Seso Câmpia Turzii (CJ) – Nicolae Mandel – Nuşfalău/Sălaj
34. AS Spicul Şeica Mare (SB) – FC Girom Albota (AG) – Nu se dispută
35. AS Progresul Frătăuţii Vechi (SV) – ACS Bucovina Rădăuţi (SV) – Comunal – Frătăuţii Vechi/Suceava
36. CS Sporting Roşiorii de Vede (TR) – FCM Alexandria (TR) – Municipal – Roşiori/Teleorman
37. FC Ripensia Timişoara (TM) – CS Flacăra Făget (TM) – Electrica – Timişoara
38. CS Izbânda Hagilarea M. Kogalniceanu (TL) – CS Eolica Baia (CT) – Nu se dispută
39. FC 2007 Gîrceni (VS) – FC Oţelul 2 Galaţi (GL) – Comunal – Gîrceni/Vaslui
40. ACS Hidro Rm. Vâlcea (VL) – ACS Urban Titu (DB) – Hidro – Rm. Vâlcea/Vâlcea
41. ACS Naţional 2012 Goleşti (VN) – ACS Young Stars Panciu (VN) – Comunal – Goleşti/Vrancea
42. AS Ilie Oană (AMFB) – SC FC Sportul Studenţesc 2 (B) – Jilava – Jilava/Ilfov

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu