Zvonul care umbla de ceva vreme legat de persoana lui Mugur Porumbacu s-a adeverit astăzi. Astfel, Adunarea Generală a clubului Chindia Târgovişte a votat astăzi alegerea sa în funcţia de preşedinte al clubului dâmboviţean. Mugur Porumbacu rămăsese fără post după ce în această vară s-a desfiinţat secţia de fotbal a clubului CS Otopeni, la conducerea căruia s-a aflat în ultimii ani.
Mutarea lui la Târgovişte este una cu bătaie lungă, toate semnalele din ultima vreme arătând că gruparea de sub Turnul Chindiei va primi un loc de Liga a II-a. În ceea ce priveşte restul persoanelor din conducerea clubului, informaţiile sunt relativ puţine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu