3.8.13

"Afumatiul scoasa din Cupa..."

Capul de afiş al turului secund din Cupa României a fost ţinut de derbyul dintre CS Afumaţi şi CS Baloteşti, două echipe cu pretenţii din fotbalul ilfovean. Însă, la pomul lăudat nu e bine să te duci cu sacul. Cele două echipe au dezamăgit din multe puncte de vedere, jocul neridicându-se la pretenţiile cerute de un derby. De altfel, prima repriză a ieşit în evidenţă doar prin două faze notabile, câte una la fiecare poartă. Baloteştiul a punctat prima, cu o lovitură liberă indirectă din careul Afumaţiului, executată tare în zid, în timp ce gazdele au răspuns printr-o incursiune superbă a lui Vlada, respinsă spectaculos de Fulga.
Repriza secundă a început cu o victimă nefericită, balonul căzând pe gardul de lângă gazon şi spărgându-se. Baloteştiul mută cu tancul Păuna în avanposturi, în timp ce Afumaţiul aruncă în teren zvârlugile V. Petre şi Florea. Intrat în ultimul sfert de oră al timpului regulamentar, jocul pare a se îndrepta spre prelungiri, însă o fază care nu anunţa nimic duce la deschiderea scorului.
La 17-18 metri de propria poartă, Piko pune piciorul la un balon şi acesta îi sare în mână. Lovitură liberă pentru Baloteşti şi fundaşul stânga Filip (numărul 16 de la oaspeţi) execută impecabil la vinclu, Obretin având un pic de vină pentru că a plecat prea târziu după minge (vezi foto principal).
Spiritele se încing, mai ales că Afumaţiul înscrie un gol anulat pentru o presupusă ieşire a balonului în momentul centrării de către Petre, de undeva aproape de linia de fund. Vincene contribuie de pe bancă la atmosfera încinsă cu nişte înjurături către brigada de arbitri, care îi aduc doilea galben şi eliminarea.
Egalarea vine totuşi, exact în ultimul minut de prelungire – al cincilea – atunci când gazdele primesc un penalty, pentru un fault un careu asupra lui Vlada. Masivul atacant al Afumaţiului înscrie şi duce meciul în prelungiri.
Din păcate pentru el, Vlada avea să mai marcheze o dată, dar în proprie poartă, la chiar prima fază importantă a primei reprize de prelungiri. Acelaşi Filip, care a înscris din lovitură liberă, execută perfect un corner de pe dreapta. Balonul se duce curbat spre poartă, nimeni nu reuşeşte să îl atingă, apoi îl loveşte pe Vlada în mână şi intră în poartă, fără ca atacantul gazdelor să poată schiţa vreun gest. Este drept că un factor influenţator a fost şi traiectoria ciudată a balonului, pe care au vrut să îl lovească mai mulţi jucători din ambele tabere, însă toţi au trecut pe lângă sau pe sub minge.
Baloteştiul se retrage în apărare, la adăpostul avantajului minim, sacrificând un atacant pentru un băga un închizător. Afumaţiul nu refuză invitaţia oaspeţilor şi se aruncă în atac cu toate forţele, dar reduta Baloteştiului rezistă până la fluierul de final, care le aduce calificarea în turul următor al competiţiei
CS Afumaţi – CS Baloteşti 1-2 (0-0, 1-1) Vlada 90+5 – pen. / N. Filip 78, Vlada 91 – aut.
CS Afumați: 12. Obretin – 14. Stanca, 4. Mogoș, 5. Velicu, 13. Ionescu – 2. Vincene (16. V. Petre 72), 15. Piko, 10. Surugiu (cpt.), 11. Chirilă (20. Ungureanu 87) – 19 Vlada, 9. Ionică (21. Dr. Florea 74). Antrenor Vasile Neagu
Rezerve nefolosite: 30. Mihalcea, 18, Vrabie, 22. R. Vasile, 24. Stancu.
Balotești: 1. Fulga – 2. Dumitru, 18. Ardeleanu, 14. Flămânzeanu, 16. Filip – 8. Antoche, 19. L. Ion (10. Mande 71) – 15. Crăciun (9. A. Dumitrescu 90+2), 7. Cristea (23. Păuna 57), 11. D. Ene – 21. Funieru (5. Pârvan 103). Antrenor Tudorel Dumitru
Rezerve nefolosite: 12. V. Tănase, 4. Mihală, 22. Găman

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu